duminică, 27 octombrie 2013

Salton Sea City- an American Pop Icon a anilor 50 cam sarata!


 
   60 de mile departare de terenurile de golf din insoritul si uscatul Palm Springs sta ascuns, in desert, Salton Sea City, un oras ce a fost candva o imagine a stilului de viata infloritor al Californiei anilor 50 – 60. De la distanta, inca apare ca un miraj in desert, dar este doar o fata morgana, o iluzie , pe masura ce te apropii.
Siluetele neclare ale cladirilor inecate in vegetatia de desert incep sa se contureze si realizezi ca te indrepti catre un loc apocalyptic.
Gandit ca un paradis acvatic, ca o Riviera Americana, orasul, rezultatul unui accident ecologic avea sa devina bucuria locuitorilor din Sudul Californiei, un miracol in desert! Case de vacanta, SPA-uri, yacht cluburi, marine , toate au rasarit ca ciupercile dupa … o adevarata ploaie!
In 1905 in urma unor ploi cumplite raul Colorado a revarsat peste canalele de irigatii construite de agricultori si a inundat o chiuveta naturala de nisip din desert, formand cel mai mare lac al Californiei – Salton Sea. A durat aproape doi ani sa se opreasca inundatia, timp in care lacul format a devenit … o mare de aproape 1200 km patrati.  
Jumatate de secol mai tarziu, pe masura ce Sudul Californiei s-a populat masiv, acest loc a devenit PARADIS!
 Populatia in zona a crescut la 15 mii de suflete iar in week- end altii veneau cu miile. Salton Sea City a devenit, in scurta vreme, un nou Las Vegas. Totul a inceput sa se dezvolte uimitor, agentii imobiliari jucau rolul cheie in zona pentru cei care sperau sa se imbogateasca din  exploatarea zonei dar sa se si aseze acolo. Cat poate dura acest paradis? Cat timp exista oportunitatea asta? Multi s-au grabit sa fie acolo de la inceput, sa beneficieze primii de dreptul si binefacerile intaiului venit, model dupa care intreaga natiune s-a creat!
In 1970 intr-o singura zi ceva uimitor, ciudat si inexplicabil, pe moment, s-a intamplat! Dimineata cand oamenii s-au trezit au gasit suprafata lacului din micul lor paradis mai sticloasa ca deobicei. In soarele de desert ce se ridica de peste coama lantului Sierra Madre straluceau, mai abibitir ca apa, solzii argintii a peste 7 milioane de pesti ce pluteau morti. Era clar ca ceva e cu adevarat  “fishy”!
Lacul format, cumva artificial, nu reusise sa-si creeze propriul ecosystem. De altfel imposibil intr-un climat unde vara temperaturile depasesc 47 de grade si ma ales ca nu se putea drena fiind 68 de metri sub nivelul marii. In toti acesti 50-60 de ani de la formare, canalele de irigatii de pe Colorado colectau si impingeau in continuare apa contaminata cu fertilizatori ajutand enorm cresterea algelor de pe fundul lacului, alge ce au blocat fluxul oxigenului formand o masa uriasa de hydrogen de sulf. In plus apa care alimenta lacul, prin  aceste canale, a erodat solul pana a a juns la sare. Odata ce sarea a inceput sa invadeze lacul, totul s-a sfarsit.
Salton Sea City e acum un loc parasit. Zecile de milioane de pesti au format un sol nou, din oase macinate. Pare nisip dar cand il iei in mana poti simti si vedea resturi din coloanele si carcasele pestilor. O imagine apocaliptita, totul pe fundalul cladirilor abandonate, adesea folosite de infractori care cauta sa se ascunda in desert.
E imposibil de traiti in zona acum, mirosul algelor este de nesuportat iar lipsa apei potabile face viata imposibila.
Ce a ramas in urma? O ciudatenie! Oamenii au plecat lasand in urma lor un oras fantoma. Multi nu si-au mai luat nici macar mobile cu ei, nu merita osteneala de a o cara catre alte locuri. Prin cladirile parasite au inecput sa-si faca veacul animalele si pasarile desertului. Vegetatia nu a putut prelua contreolul caci in desert totul de usuca repede, dar aerul salin, uscaciunea si timpul incet-incet au macinat tot.
Oamenii nu sunt incurajati sa mearga acolo nici macar pentru a vedea aceasta ciudatenie. Printre ruine inca mai sunt cativa localnici bizari care, satui se vizitatorii pusi pe distrugere, nu se arata prea primitori.  
 
 
















 


 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu