vineri, 10 mai 2013

X-Pose ... o expunere Cornel Lazia


Imaginile lui Cornel Lazia sunt fascinante. Din cand in cand imi face bucuria si ma invita la el acasa sa-mi arate ce a mai lucrat. E neobosit si depune mult efort. Personal ma identific cu lucrarile lui. Fiecare serie de fotografii pe care am vazut-o, e pe sufletul meu.
 Seriile lui sunt ca un drum initiatic: zborul cu avionul si imaginile de sus, trase pe hubloul de la economy, New York-ul asa cum il vede el, apoi seria pe care am numit-o pop art- cu toate rezonez. Fotografia lui Cornel Lazia mi-e cel mai aproape lucru de America atunci cand sunt in Romania.  Am publicat multe articole despre artisti, in cele peste doua decenii de cand ma preocupa arta contemporana dar, acum e prima data cand, cu adevarat, gasesc un fotograf roman la ale carui imagini ma uit ca la tablouri.

  Cornel trebuie perceput ca  un pictor! Nicio fotografie a lui nu tradeaza mediul de lucru. Exista o tendinta generala, atunci cand ai o imagine de ansamblu asupra operei unui artist fotograf, sa-l indosariezi alaturi de altii. Nu am sa o fac in cazul de fata pentru ca, desi vad multa fotografie in galerii din America, in Romania sunt total rupt de realitate. Netul nu ajuta deloc! Una e sa intri intr-un spatiu si sa vezi cum pulseaza lucrarile pe pereti, sa le intelegi in dimensiunea lor reala, sa iti dai seama daca acel “body of work” e puterni sau nu, si alta e pe un display. Asadar, nu stiu de unde vine arta lui Cornel in spatiul romanesc, dar mi se pare vie, moderna, unica.

Ce anume e particular pentru Cornel e faptul  ca nu ingheata nimic si nici nu dinamizeaza pana la limita cliseului.  Balansul  din imaginile lui, o stare de echilibru etern chiar daca e o strada extrem de aglomerata din Brooklin sau un nor paralizat sub altitudinea de 33 de mii de picioare. Ce camera foloseste, care sunt detaliile tehnice… pentru el e important, pentru mine emotia conteaza! Nu m-am gandit niciodata cu ce pensula a pictat Kandinsky desi i-am simtit miscarea atunci cand am zabovit asupra tablourilor lui “live”. La fel il vad si pe Cornel Lazia , cu backpack-ul in spate hoinarind prin New York ca un vanator de safari. Imi pare totusi rau ca artisti ca el nu pot fi pusi in valoare in Romania, ca inca nu ne trezim sa le ofrim spatii generoase sa expuna, ca ii chinuim atunci cand nu le indepartam nelinistile aratandu-le certitudinea valorii prin expozitii si recunoastere artistica,asa cum merita.
X-POSE reuneste 12 lucrari mari, fotografii printate pe panza, totul de o calitate ireprosabila. Ma feresc sa postez imagini care sa exemplifice expozitia pentru ca atunci inseamna ca, tot efortul de a expune aceste fotografii mari, il ucid in acest blog. 
23 mai - 5 iunie este perioada in care expozitia lui Cornel va fi deschisa la ArtXpert.
Eugene Al Pann

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu