Spitalul - Anticamera Mortii

Spitalele si sistemul medical romanesc sunt, in fapt, acelasi in ultimii 60 de ani. Asistam neputinciosi la un genocid lent. Un genocid inceput in anii 40 care continua si astazi.
Odata inbolnavit cronic, romanul e declarat mort. Inbolnavit nu mai e bun de nimic nu mai valoreaza nimic si, in concluzie, nici nu se merita sa se cheltuiasca pentru insanatosirea lui. Circuitul financiar in sistemul medical romanesc e simplu.: cetateanul contribuie iar cineva unfla banii fara ca ei sa mai ajunga la cei care au nevoie de serviciile medicale deja platite. De peste 60 de ani bolnavul e lasat sa moara in spitale, mai nou la bordura spitalului, fara ca sa-i pese cuiva. Toate astea se intampla pentru ca din acest sistem se imbogatesc multe companii farmaceutice multinationale.
L-am acuzat pe Ceausescu, ca exponent al unui regim in care omul nu avea cum sa fie tratat decent in spitale. Am reusit, de fapt, in 22 de ani, sa nu schimbam nimic. Spitalele sunt in aceeasi stare, medicamentele lipsesc acum cum lipseau si atunci. Mai mult, putinele medicamente pe care se produceau pana in 89, acum se importa pe credit si autoritatile manjite se disculpa ca nu le mai primim pentru ca nu achitam creditele catre marile companii importatoare/producatoare. Intre timp se moare incet-incet. In alte state, companiile farmaceutice se simt cu musca pe caciula pentru modul brutal in care isi desfasoara activitatea. Incearca sa dreaga busuiocul prin, de acum celebra formula, Corporate Social Responsibility. La noi nici macar nu se straduiesc sa faca asta. Nu fac nici un efort sa-si curete imaginea pentru ca sunt stapane in tara celor fara de stapan. CSR inseamna o cheltuiala inutila care ar diminua profitul actionarilor. Literarmente nu dau doi bani pe noi. Ajuns la spital esti in anticamera mortii. Esti inaintea” Sfantului Ban” care hotaraste cine scapa si cine nu. “Banul” face trierea iar “Banul” nu asculta decat de pixul politicianului.
Ca artist sunt revoltat de ceea ce se intampla. Romania ramane o sursa inepuizabila de subiecte "tari" pentru mine, incitante care nu ma lasa sa "atipesc" si sa pictez floricele si peisaje. Sunt constient ca nu o sa mananc o paine din tablourile astea dar macar o sa pot sa ma justific in fata baiatului meu, cand o sa mai creasca si o sa ma intrebe " Dar tu ce ai facut cand lucrurile astea se intamplau?"